Румынский перевод Л. Которсе
Источник: Barba G., Cotorcea L., Grasovischi A. Cântec duspere oastes lui Igor. Bucuresti, 2000.
- 1. Ascultaţi, fraţii mei, ascultaţi o poveste cu tristă voroavă
despre oastea lui Igor,
Igor fiul lui Sviatoslav. - 2. Şi povestea voi spune-o întocmai cum s-a-ntîmplat
iară nu cum bătrînul Boian ne-a-nvăţat. - 3. Boian, în vechime,
cînd să cînte cîntare dorea,
cîntul spre cer ca pe un şoim şi-1 pornea,
printre crengi îl lăsa ca şi gîndul să lunece lin.
nevăzut ca un lup să alerge prin cîmp de pelin. - 4. Şi-ar începe bătrînul cîntarea cu-ale cnejilor prime
gîlcevi,
zece şoimi slobozind către stolul de lebede-n cer
şi ar pune-o să cînte
pe prima oprită din drum
despre Iaroslav cel Bătrîn,
despre Mstislav cel Viteaz,
cum l-a învins pe Rededea – al kasogilor cneaz,
despre Roman cel Frumos Sviatoslavici. - 5. Dar nu zece şoimi slobozit-a Boian.
ci degete zece măiastre purtat-a pe strune
şi ele-nde ele pornit-au să sune
a cnejilor slavă. - 6. Să-ncepem dar, fraţii mei, să zicem povestea
de la bătrînul Vladimir la Igor al nostru,
cel ce-n virtute-i cu gînduri aprinse
şi inima-n mare curaj şi-o încinse, - 7. cel ce cu duh de război
îşi duce oştirea vitează
pînă-n pămînt poloveţ
pentru Ţara rusească. - 8. Ochii spre soarele mare şi înalt Igor ridică
şi întunericul vede cum oastea-i stă să cuprindă. - 9. Zice atunci către-ai săi:
- 10. „Fraţi şi oşteni!
Decît rob la duşman,
mai bine moartea ne prindă. - 11. Să-ncălecăm pe cai iuţi
şi să mergem cu toţii degrabă la Don. - 12. Semnul rău nu l-a oprit din drum,
Igor pofta vrea să-şi împlinească, -
din măreţul Don să bea acum. - 13. „Vreau, le spune dar,
în cîmp poloveţ lancea să mi-o frîng,
capul să mi-l pun
cu voi, ruşii mei,
sau din coif să beau apă la hotar!» - 14. O, Boian, filomelă din timpuri bătrîne,
tu să fi cîntat aceste oşti, sărind, slăvite, prin copacul
gîndirii,
ori ca gîndul zburînd pînă-n nori,
adunînd laolaltă-ale vremii cheutori,
scormonind şes şi munţi pe Troianului cărare, - 15. despre Igor, nepotul lui Oleg, ai zice-o cîntare:
- 16. „Nu-s şoimi cei ce-s duşi de furtună-n cîmpie -
cîrduri negre de corbi se grăbesc înspre Donul slăvit». - 17. Şi-ai mai spune pentru-al lui Veles nepotul, o, tu meşter
Boiane: - 18. „Caii nechează la Sula,
slava în Kiev răsună «;
în Novgorod mii de trîmbiţi dau glas,
steaguri se-nalţă-n Putivl într-un ceas».
Igor pe fratele său Vsevolod îl aşteaptă. - 19. Vsevolod-zimbrul spre Igor cu vorbă se-ndreaptă:
- 20. „Eşti lumina mea ‘«,
Igore – al meu frate!
Amîndoi noi sîntem Sviatoslavici! - 21. Pregăteşte-ţi. frate, caii tăi cei iuţi,
- 22. lîngă Kursk ai mei
stau gata-nşeuaţi. - 23. Căci kurenii :’mei sînt vestiţi ostaşi:
înfăşaţi sub trîmbiţi,
sub coif legănaţi.
din suliţi hrăniţi. - 24. ştiu toate cărările
ş-ascunzătorile.
arcurile li-s întinse
şi tolbele li-s deschise
şi au săbii ascuţite, - 25. sar ca lupii suri în lupte;
cinste pentru ei rîvnesc,
slavă pentru cneaz doresc». - 26. Igor urcă-n grabă-n şeaua lui de aur
şi porneşte-n goană pe cîmpia verde. - 27. Soarele zăbranic îi aşterne-n cale,
- 28. noaptea o furtună i se pune-n drum;
urlă toată firea şi cu glas de spaimă - 29. din adînc de codru strigă Div – acum,
strigă să-1 audă ţările vecine,
Volga şi Pomoria, malurile Sulei,
Suroja s-audă, s-audă Korsun,
şi Tmutarakanul cu-al lui negru idol. - 30. Pe căi neumblate poloveţii vin
către Donul mare
şi se-aude-n noapte scîrţîit de care;
parcă-s risipite lebede în drum.
Oastea-şi duce Igor spre Don pe greu drum! - 31. în pădure păsări nenoroc menescu-i,
lupii prin văioage urlă a pustiu,
pajurele cheamă fiarele la stîrvuri,
vulpile lung latră la mulţimi de scuturi. - 32. O, Ţară rusească, eşti departe-acum!
- 33. Nu se lasă dusă noaptea, nu se lasă,
- 34. zarea luminoasă pare că s-a-nchis.
Cîmpul e în neguri, - 35. tace fîlomela
şi se-aud doar corbii-a moarte croncănind. - 36. O palisadă de scuturi făcut-au ruşii de jur-împrejur;
cinste rîvnesc pentru ei,
iar pentru cneazul lor – slavă. - 37. Spre dimineaţă-ntr-o vineri
sub copitele cailor îi călcară pe poloveţi
şi apoi, ca fulgerul cîmpul umplînd,
pradă bogată luară, fecioare păgîne,
aur, mătăsuri luară şi-alese podoabe. - 38. Peste mlaştini apoi, peste rîuri
poduri pestriţe făcură
din mantii, podoabe, contoaşe,
din prada de-argint şi de aur. - 39. Cneazul viteaz pentru sine păstră
steagul ca flacăra, prapurul alb,
tuiul cel roşu pe coadă de-argint. - 40. Doarme în stepă cuibul lui Oleg, viteazul,
s-a avîntat prea departe! - 41. Nu-i dă în gînd să se teamă
de şoimi
şi hultani
şi nici de tine, negrule corb,
păgîn poloveţe! - 42. Gzak ca un lup se strecoară prin stepă.
drumul i-arată prin ierburi vulpoiul Konceak. - 43. A doua zi zori sîngerii
foarte devreme cerul umplură; - 44. vin dinspre mare nori plumburii,
cei patru sori vor în neguri să-i prindă,
fulgere-albastre pe după nori stau la pîndă. - 45. Tunet mare va fi!
Ploi de dese săgeţi vor porni dinspre Donul cel mare! - 46. Suliţe mari se vor rupe,
săbii călite, tocite
vor risipi coifuri păgîne
pe rîul Kaiala,
pe Donul slăvit! - 47. O Ţară rusească, eşti încă departe!
- 48. Dinspre mare-ai lui Stribog nepoţi
mînă spre oastea vitează-a lui Igor nori de săgeţi. - 49. Geme pămîntul,
praful în trîmbe acoperă stepa,
ape curg tulburi, - 50. steaguri dau semn:
vin poloveţi dinspre Don,
dinspre mare grăbesc, - 51. ostile ruse cu strigăt sălbatic încercuiesc.
- 52. Urlă păgînii şi trag din a cailor goană,
oastea lui Igor stă după zidul de scuturi de-aramă. - 53. Vsevolod-zimbrul
primul se-aruncâ în luptă
şi trimite potop de săgeţi spre duşmanii ce-ntunecă
zarea,
şi loveşte cu sabia lui de oţel în coifuri avare. - 54. Ca un taur de iute-n tot locul fulgeră coifu-i de aur,
tigve păgîne în urmă-i cad ca şi iarba cosită. - 55. Zac sfărîmate coifurile avare călite
de paloşul tău, zimbrule Vsevoloade! - 56. Rănile nu le simţi, doar pentru luptă
tu măriri ai lăsat şi podoabe,
ai lăsat tronul de aur în cetatea Cernigov,
pe frumoasa Glebovna, pe soaţa iubită,
ai lăsat obiceiuri şi viaţă slăvită! - 57. Trecută-i vremea lui Traian,
s-au dus anii lui Iaroslav,
dusă-i şi oastea lui Oleg,
fiul lui Sviatoslav. - 58. Cu sabia stîrni gîlceavă bunul
şi semănat-a cu săgeţi pămîntul. - 59. Pătruns-a în Tmutarakan călare
- 60. şi-aflară de-asta Iaroslav cel Mare,
- 61. Vladimir, care adăsta-n Cernigov.
Pentru obida căşunată lui Oleg, - 62. Boris Viaceslavici,
tînăr cneaz şi viteaz.
a fost dus la judeţ
şi capul cel dornic de slavă pe butuc i-a rămas. - 63. Şi pe cai ungureşti, de la Kaiala încă
l-a adus Sviatopolk pe iubitul său tată
la Sfinta Sofia, la Kiev, spre-odihnă adîncă. - 64. Pe cînd Oleg Gorislavici trăia
vrajba creştea, se lăţea,
moartea-ntre-ai lui Dajbog semăna,
lupta-ntre cneji vieţi fără număr curma. - 65. Nu se-auzea pe atunci nici un glas de plugar pe ogoare,
numai corbi croncăneau la hrană bogată-a chemare
şi se-ndemnau cu stăncuţe
leşuri de oameni să-mpartă. - 66. Au fost şi-atuncea crunte bătălii,
dar lupte ca aceasta n-au mai fost!
Din zori pînă-n noapte,
şi din noapte în zori
neobosite zboară călite săgeţi,
în coifuri şi săbii se-opresc
şi lăncii lungi de lemn trosnesc - 67. în stepa cea duşmană,
Pămîntul poloveţ.
Amarnic glia plînge
sub oase omeneşti
şi-udată e cu sînge:
un geamăt greu străbate obcinele ruseşti! - 68. în zori de zi
ce s-a trezit,
ce zăngănit se-aude stins? - 69. Din drum şi-ntoarce Igor oastea
s-ajute fratele iubit. - 70. O zi luptară
şi-ncă una;
în ziua a treia către amiază căzură-ale lui Igor steaguri - 71. şi despărţit fu de-al lui frate pe-ale Kaialei crude maluri;
- 72. părea că sînge nu-i destul
pentr-un ospăţ aşa rîvnit: - 73. dar, îmbătîndu-şi crunt nuntaşii,
vitejii ruşi s-au prăvălit
şi ei pentru pămînt iubit. - 74. Cu jale iarba i-a cuprins,
frunzişul peste ei s-a-ntins. - 75. Triste, frăţînii mei, timpuri veniră-n Rusia,
vlaga ei tînără a-înghiţit-o pustia. - 76. Şi în pămîntul Troian la ai lui Dajbog nepoţi
e la putere obida cu aripi de lebădă-ntinse
deasupra mării albastre, chiar lîngă Donul măreţ;
iată, gîlceava - 77. -ntre cneji e spre folosul duşman,
căci frate la frate grăieşte:
„Asta-i a mea şi-asta tot a mea este».
Iar cnejii uitat-au măsura şi ce este mic numesc „mare»
In timp ce zavistia între ei sapă cale. - 78. Şi puhoi pe Pămîntul rusesc
Vin păgînele armii şi se-aşează biruitoare. - 79. O, prea departe mînatu-şi-a şoimul stolul pînă la mare!
- 80. Oastea vitează-a lui Igor în veci n-o să-nvie!
- 81. în urma lor, Karna şi Jelia
strigă-n Pămîntul rusesc. - 82. pîrjolindu-i cu foc toată puterea cea vie,
Plîng femeile ruse, bocesc: - 83. „Pe dragii noştri, pe soţii noştri,
nu e chip să-i gîndim
şi nici vis să-i visăm,
nu e ochi să-i privim
şi nici aur şi-argint nu avem». - 84. Kievul geme de-amar
şi de năpaste Cernigov. - 85. S-a-ntins durerea-n toată Rusia,
curge tristeţea fără istov. - 86. Cnejii se ceartă-ntre dînşii nebunii.
- 87. vin către Rusia, tot vin păgînii
şi pe păduri şi pe sate ei sînt stăpînii. - 88. Căci voi, vitejilor Sviatoslavi,
Voi, Vsevolode şi Igor,
aţi stîrnit iarăşi răul,
pe care tătînele vostru îl potolise,
marele cneaz de Kiev, cel Sviatoslav; - 89. cu ostile sale viteze,
cu săbii călite,
a năvălit în pămînt poloveţ
şi sub copitele cailor a frămîntat coline şi văi,
rîuri şi lacuri le-a făcut tulburi,
bălţi şi izvoare-nsetat a secat.
Pe păgînul Kobeak,
cel din smîrcuri
l-a smuls chiar din mijlocul armiei,
ca un vifor,
şi captiv l-a adus
în cetatea de scaun la Kiev,
în palatul regal. - 90. De aceea-1 respectă cu toţii:
veneţii şi nemţii,
grecii, moravii,
şi—1 căinează pe Igor ‘
că pe fundul Kaialei,
în rîu poloveţ
a prăvălit tot belşugul rusesc
şi al ruşilor aur. - 91. Că el însuşi căzut-a din şeaua de cneaz,
că în şeaua de rob îl urcară. - 92. Că cetăţile ruşilor peste-a rîsului faţă au tras
vizieră de-ocară. - 93. Estimp, la Kiev, în cetate, un vis avu măritul Sviatoslav.
- 94. „Visat-am, zice, cum pe-un pat de tisă
în giulgiu negru soţii mă-nveleau, - 95. că-mi dau să beau vin negru din pocală, în două cu
venin amestecat. - 96. Păgîni se mai făcea că aruncau
pe piept perle mari şi ne-ncetat - 97. de-o mînă eram parcă mîngîiat;
şi, fără grinzi, mi se părea palatu-mi cel daurit că-n sus
se ridica, - 98. întreaga noapte croncănit-au corbii
- 99. la margine de-oraş şi-n negri codri,
apoi spre marea-albastră au plecat.» - 100. Atunci boierii către cneaz grăirâ:
- 101. „Ţi-e mintea, Doamne, plină de amar;
- 102. căci fără voia-fi şoimii tăi cei tineri
plecat-au spre Tmutarakan pe-ascuns,
să bea din Don cu coiful lor de aur apă vrind.
Dar le-au tăiat aripile păgînii
şi pe-amîndoi în lanţuri ni i-au pus. - 103. A fost atunci zi neagră pentru rus:
doi sori se-ntunecară şi s-au stins
în sînge purpuriu, doi stîlpi de foc
şi cu ei două luni s-au dus pe loc.
Oleg şi Sviatoslav
cu neguri dese s-au acoperit
şi-n marea cea albastră au pierit:
păgînii-au prins pe dată-a se mîndri. - 104. Pe rîul Kaiala biruită-i de neguri lumina:
- 105. curg poloveţii flămînzi peste glia străbună
ca puii de pardos. - 106. Căci acuma întunecă gloria hula;
- 107. – – –
- 108. acum Div e stăpîn pe pămînt.
- 109. Cîntă fecioarele gote frumoase,
la marginea mării albastre,
vîntură aur rusesc
şi preamăresc veacul trecut al lui Bus,
lui Şarokan cum făcutu-i-au cruntul judeţ şi-amintesc. - 110. Pierdută-i bucuria pentru rus!
- 111. Atunci grăi cuvînt de aur Sviatoslav,
amestecat cu lacrimi îl grăi: - 112. „O, fiii mei,
Voi, Vsevolod şi Igor!
Prea devreme aţi vrut să înfingeţi sabia voastră-n pămînt
poloveţ,
prea devreme-aţi plecat după slavă.
Cu necinste-aţi cătat
sînge păgîn să vărsaţi, să faceţi giudeţ. - 113. Vi-e inima din cel mai tare oţel făurită
dar în mînie călită. - 114. Au, dar făcut-aţi pletele mele-argintii de ocară!
- 115. Unde-i puterea, unde e oastea
cea mare şi mîndră
a fratelui meu Iaroslav,
cu oşteni din Cernigov,
cu moguţi, cu tatrani,
cu şelbiri şi topceaci,
cu revugi şi olberi?
Fără scuturi, în mînă
doar cu cuţite
oşti fără număr învins-au
departe dînd zvon despre slava străbună. - 116. Dar voi ce v-aţi zis: „Să fim noi cei viteji,
glorie-n veac să ne facem,
slava străbună e-a noastră!» - 117. Dar ce, nu-i chip ca un bătrîn din nou să-şi simtă vlaga?
- 118. în plină putere de-i şoimul,
cuibul nu-şi lasă-n obidă
şi în văzduh păsări duşmane alungă; - 119. Dar mă cred un nevolnic, n-am de la cneji ajutor
- 120. Şi chiar şi timpul ne stă împotrivă.
- 121. Cei de la Rimov sub poloveţe paloşe gem.
iară Vladimir – sub răni. - 122. Vai şi amar de urmaşii lui Gleb!
- 123. Mărite Doamne Vsevoloade!
Cu gînd nu gîndeşti de departe
să iei înapoi tronul tatălui tău? - 124. Ca pe-un pîrău poţi cu vîslele Volga s-o treci,
poţi chiar şi Donul cu coiful să-1 seci! - 125. De-ai fi aici,
am avea roabe frumoase şi multe
şi mulţi prizonieri la piaţă s-ar vinde. - 126. Poţi chiar uscatul cu suliţe vii să-1 ataci,
cu vitejii lui Gleb! - 127. Aprige Riurik şi Davide tu!
Nu-n timpul vostru pe valuri de sînge coifuri de aur
pluteau? - 128. Oare nu-n timpul vostru oastea vitează ca un taur se
năpustea
şi-n ţară străină răni fără număr primea? - 129. încălecaţi pe cai, boierii mei,
să răzbunăm obida din timpul schilav,
să ne batem pentru-al Rusiei ogor,
pentru fiul lui Sviatoslav,
pentru rănile mîniosului Igor! - 130. Şi tu, înţeleptule Iaroslav Osmomîsl!
Tu de pe tronul înalt, daurit,
ai zăvorit munţii cei ungureşti cu oştirea-ţi de fier,
craiului drumul i-ai aţinut,
Dunărea-n maluri ai oprit,
cu steiuri pînă la nouri ai aruncat,
pînă la Dunăre cu bărcile te-ai lăsat. - 131. Se tem de tine ţări îndepărtate,
descui uşor a Kievului poarte
şi săgetezi sultanii de departe. - 132. Trimite-ţi, Doamne, şi-acum săgeata spre Konceak,
spre robul cel păgîn,
pentru Rusescul ogor,
pentru fiul lui Sviatoslav,
pentru rănile mîniosului Igor! - 133. Iar voi, aprigi Roman şi Mstislav!
Gînduri cutezătoare vă poartă spre glorie; - 134. voi plutiţi pe faptele voastre-n înalt
şi, ca şoimul, pe aripi întinse în vînt,
alte păsări le-ntreceţi. - 135. Aveţi mii de viteji, toţi în zale de fier
şi în coifuri latine.
Sub paşii lor se cutremur neamuri străine,
Hinovi, Deremeli, Litveni şi Iatvigi,
Poloveţele suliţi în faţa lor se pleacă în jos
şi capul îşi lasă păgînii
sub sabia lor de oţel. - 136. Cnejii mei, pentru Igor de-acuma e soarele jos
şi nu face a bine copacul cînd frunza îşi lasă; - 137. pe Sula cetăţile noastre luară păgînii, pe Ros,
Dar oastea vitează-a lui Igor nimic n-o învie! - 138. Cneazule, Donul te strigă şi-i cheamă pe cneji la
izbîndă. - 139. Urmaşii lui Oleg, vitejii, sînt gata de luptă!
- 140. Ingvar şi Vsevolod
şi voi, tustrei fii de Mstislav,
Voi sînteţi pajuri dintr-un cuib viteaz!
Nu prin noroc aţi dobîndit libertatea! - 141. La ce obrăzare-aurite,
la ce suliţi de Lehia şi scuturi de-aramă? - 142. Zăgăzuiţi stepa cu săgeţile voastre-ascuţite
pentru rusescul ogor.
pentru fiul lui Sviatoslav,
pentru rănile mîniosului Igor! - 143. Acum nu mai curge cu unde de-argint către Pereiaslav şi Sula
şi ca tâul de neagră în ţara cruzilor poloveţi se tîrîie
Dvina sub strigăt păgîn. - 144. Iziaslav, numai el,
al lui Vasilkov fecior,
paloşul său ascuţit îl lovi de litvenele coifuri;
şi Vseslav faima bunicului său o-ntrecu,
iar apoi, sub scutul de-aramă,
pe-nsîngerata cîmpie
de paloş litvan el căzu. - 145. Singur, pe patul de moarte cel verde îşi spuse:
- 146. „Pe armia ta, cneazule, păsări fără de număr au năpădit,
fiarele sîngele-i ling!» - 147. Nu-i fuse-alături nici frăţînele Briaceslav,
şi nici Vsevolod cneazul:
cînd perla duhului se rostogoli pe ţarina străbună
din scutul de aur. - 148. Capul plecă veselia,
glasul ei tare s-a stins;
trîmbiţe-n Grodno răsună. - 149. Iaroslav, tu, şi voi ai lui Vseslav nepoţi!
Plecaţi-vă steagul,
puneţi în teacă paloşul vostru tocit! - 150. Slava străbunilor voştri aţi părăsit!
- 151. Cu vrajba-ntre voi
i-aţi adus pe păgîni
în Pămîntul rusesc.
în a lui Vseslav moşie. - 152. Zavistia voastră-i pricină
de-a poloveţilor grea silnicie!
In veacul al şaptelea al lui Troian - 153. îşi încercă norocul
Vseslav cu fata iubită. - 154. Cu gînd viclean puse şeaua pe cai şi ca vîntul porni spre
cetatea lui Kiev
şi cu gheoaga în tronul de aur lovi. - 155. Cu chip de fiară-apoi, în miez de noapte lăsă Belgorodul
şi ascuns în pîclă albastră, - 156. dimîneaţa-şi înfipse securea în porţi, cuceri Novgorodul -
pe Iaroslav îl lăsă fără slavă. - 157. Din Dudutki ca lupul sări spre Nemiga vrăjitul;
mii de săbii de-oţel au pornit îmblăcitul;
treieră snopii de capete, vîntură duhul din trup omenesc. - 158. Nu-s semănate cu grîne însîngeratele maluri – semănatu-
s-a pe Nemiga osul rusesc! - 159. Cneazul Vseslav împărţea între oameni dreptatea
şi cetăţi între cneji împărţea,
însă noaptea el lup se făcea,
din Kiev, pînă-n cîntatul cocoşilor, în Tmutarakan el era,
îi tăia calea şi o lua înaintea măritului Hors. - 160. II chemau dimineaţa devreme-n Poloţk
clopote la Sfinta Sofia
dară el asculta tocmai la Kiev glasul lor mîngîios - 161. deşi duh fermecat avut-a în trup de voinic,
n-a scăpat de năpaste. - 162. Despre el, în vechime, bătrînul Boian a cîntat şi grăit-a
aceaste: - 163. ..Nici viclean, nici isteţ,
nici chiar pasărea iute
nu scapă de sfîntul judeţ». - 164. Plîngeţi, dară, ţinuturi ruseşti,
pomeniţi-i pe primii ei cneji, amintiţi-vă vremea bătrînăî - 165. Pe străbunul Vladimir
nimic nu-i finea nemişcat pe coline la Kiev; - 166. acum ale lui steaguri la Riurikovi sînt
şi la Davîdovi
Dezbinate flutură-acuma în vînt, - 167. şi despărţite lăncile cîntă
- 168. Jos la Dunăre în crîng, Iaroslavna se-aude,
nevăzută, în zori, ca un cuc, ea se tînguie, plînge: - 169. „Peste Dunăre, peste rîu, zice ea, am să zbor
- 170. şi în rîul Kaiala-am să moi mîneca mea de sobol,
- 171. şi cu ea am să şterg rănile toate în sînge
de pe trupul soţului meu care poate m-aude.» - 172. Dimineaţa devreme plînge pe zidul cetăţii Putivl
Iaroslavna: - 173. Şi zice: «O. vînte, vîntoase!
De ce sufli, doamne, cu-atîta putere? - 174. Şi de ce pe sprintene aripe porţi
păgîne săgeţi
către armia soţului meu? - 175. Nu-ţi ajunge că sus baţi zorit şi nori te-nconjoară.
nu-ţi ajunge că mînă corăbii pe mare suflarea-ţi uşoară? - 176. De ce, vîntule, risipitu-mi-ai bucuria prin mări de
năgară? - 177. Dimineaţa devreme plînge pe zidul cetăţii Putivl
Iaroslavna şi spune: - 178. „O, Nipre slăvite!
Printre steiuri de piatră
Ţi-ai făcut drum în ţinutul păgîn. - 179. Pe apele tale slăvite-ai purtat flota lui Iaroslav
pînă la păgîn, la Kobeak. - 180. Apele tale, mărite, pe soţul iubit spre mine-mi-1 poarte
ca să nu-i mai trimit eu în zori atîtea lacrimi departe». - 181. Dimineaţa devreme plînge pe zidul cetăţii Putivl
laroslavna şi zice: - 182. „O, Soare, slăvite!
Tuturora le dai mîngîierea luminii! - 183. De ce, dar atunci, potopit-ai cu raze fierbinţi
armia soţului meu,
pentru ce, în cîmpia uscată de sete, arcul i-ai frînt
şi armura i-ai strîns în tristeţi?» - 184. Zbuciumată-i marea-n miez de noapte,
negurile se revarsă-n valuri.
Dumnezeu lui Igor drumul îi arată
din Ţara pâgînâ
în Ţara rusească,
spre tronul de aur. - 185. Asfinţeşte iute ziua-n stepă
Igor doarme
şi nu doarme,
Igor stepa o măsoară în gînd
de la Donul mare
Ia Doneţul pe prund. - 186. Dincolo de rîu, la miezul nopţii, fluierînd îşi cheamă calul
Ovlur,
cneazului îi dete a pricepe:
este timpul s-o pornim la drum! - 187. Duduie pămîntul cui
iară iarba prinde-a fişîi -
poloveţii prind a-i urmări. - 188. Ca hermina sare-n tufe Igor,
se aruncă-n apa ca Hşiţa; - 189. zboară-apoi ca vîntul pe un cal
şi iar sare de pe cal ca lupul, - 190. tot ţinînd-o-n goană către rîu;
ca un şoim spre nouri îşi ia zborul,
multe lebede şi gîşte acolo prinde
pentru prînz şi cină-şi ia merinde. - 191. Şi pe cînd zbura ca şoimul Igor,
alerga ca lupul sur Ovlur,
rouă de pe iarbă scuturînd:
le cad caii doboriţi în drum. - 192. Şi grăi Doneţul:
- 193. „Prinţe Igor!
Nu ţi-e mică fala, o, mărite-,
dar nici mică-a lui Konceak mînie;
Fi-va în ţara rusă veselie!» - 194. Şi-i răspunse Igor:
- 195. „O, Doneţ iubit!
Mică nu ţi-e fala, o, mărite,
căci pe unde-albastre lin m-ai legănat,
malul tău de-argint mi-a fost moale pat,
neguri cald – oghial sub frunziş bogat; - 196. m-ai păzit cînd o lişiţă-n apă eram,
pescăruş cînd pe valuri pluteam,
cînd o raţă sălbatică pe-aripi de vînt m-avîntam!» - 197. Nu tot aşa, se spune, sînt apele Stugnei:
ape puţine avînd
şi pe drum înghiţind rîuri străine şi gîrie,
ea se lărgeşte la prag;
a zăvorit în adîncu-i pe tînărul cneaz Rostislav.
Pe malul înnegurat - 198. plînge mama lui Rostislav,
plînge şi geme neîncetat. - 199. Florile capul şi—1 pleacă jelind,
codrul îşi lasă crengile la pămînt. - 200. Nu ţipăt de ţarcă se-aude -
Ale lui Igor, Gzak şi Konceak amuşină urme. - 201. Corbii sînt muţi.
ciorile toate-au tăcut, ţărcile nu se aud, - 202. iar tîrîtoarele nu mai dau şuier.
Ciocănitorile doar semn fac pe drum înspre riu,
privighetorile zorii vestescu-i acum. - 203. Şi îi spune Gzak lui Konceak:
- 204. „Dacă ajunge şoimul la cuib,
să-1 lovim pe şoimuţ cu săgeţile noastre-aurite». - 205. Şi-i răspunse Konceak:
- 206. „Dacă-ajunge şoimul la cuib,
Pe şoimuţ cu o fată frumoasă îl prindem». - 207. Iară Gzak lui Konceak :
- 208. „De-1 vom prinde c-o mîndră fecioară,
n-om avea nici şoimuţ
şi nici fata frumoasă,
ci ne vor bate tot felul de păsări aicea acasă». - 209. Povestit-au Boian şi Hadîna.
cîntăreţii din timpuri străvechi
ai lui Sviatoslav, ai lui Iaroslav,
mult iubiţi de Oleg: - 210. „Greu de capul cel orfan de trup,
dar şi trupul fără cap e gol» -
Ruşi a-i orfană fără Igor! - 211. Străluceşte soarele pe cer:
Igor e acasă-acum - 212. şi-n cor
cîntă la Dunăre dalbe fecioare,
şi cîntul lor pînă la Kiev răsună, pluteşte pe mare. - 213. Pe Boricev spre Născătoarea, mama captivilor, trece Igor călareţ,
- 214. bucurie-i în sate şi în cetăţi veselia e mare!
- 215. De s-a cîntat cîntec de slavă măriţilor cneji,
noi să facem şi crailor tineri cîntare: - 216. „Slavă lui Igor, fiul lui Sviatoslav
şi lui Vsevolod zimbrul, viteazul, daţi slavă,
slavă şi lui Vladimir, feciorul lui Igor!» - 217. Să trăiască toţi cnejii cu ostile lor
care pentru creştini luptă cu întunecatul păgîn! - 218. Crailor slavă, oştirii închin!
Amin.
Ссылка
Если вы используете корпус в научной работе, пожалуйста, сошлитесь на эту публикацию:
Орехов Б. В. Параллельный корпус переводов «Слова о полку Игореве»: итоги и перспективы // Национальный корпус русского языка: 2006—2008. Новые результаты и перспективы. — СПб.: Нестор-История, 2009. — С. 462—473.