Румынский перевод Г. Менюк
Источник: Barba G., Cotorcea L., Grasovischi A. Cântec duspere oastes lui Igor. Bucuresti, 2000.
- 1. N-ar fi bine, fraţi, să-ncepem
Cu voroave bătrâneşti
Cântecul cel greu, de jale,
De cum a purces în luptă
Igor al lui Sviatoslav? - 2. Izbăvi-ne-vom cântarea
După zisa vremii noastre
Şi nu după plăzmuirea
Cântăreţului Boian. - 3. Că Boian, prea înţeleptul.
De vroia să-şi spuie versul,
Se pornea cu-nchipuirea –
Ca o veveriţă-n codru,
Ca un lup prin bărăgane,
Ca un vultur pe sub nouri. - 4. Doar aminte să-şi aducă
De războaiele străbune,
Că îşi repezea îndată
Acei zece şoimi asupra
Cârdului întins de lebezi;
Carele o ajungea,
Aceia întâi cânta –
Preaslăvind pe înţeleptul
Şi bătrânul Iaroslav,
Cel de l-a înjunghiat
Pe Rededea-n trântă dreaptă
La Tmutorocan – cetate;
Preaslăvind aşijderea
Şi pe Roman cel Frumos,
Roman al lui Sviatoslav. - 5. Dar Boian, măi fraţi, în zare
Abătea cu şoimi prea repezi.
Nu cei zece şoimi asupra
Cârdului întins de lebezi,
Ci cu degete măiestre
încerca vrăjite strune,
Ele înşile cu zvoană
Slava knejilor s-o cânte. - 6. Să ne-ncepem, dar, povestea,
Cântecul să ni-1 începem –
De la Vladimir, bătrânul,
Pân-la Igor cel de-acuma,
Care mintea şi-a încins-o
Cu tărie şi virtute.
Inima şi-o oţelit-o
Cu nestinsă voinicie; - 7. Gata de pohod cu duhul,
A purces cu oşti viteze
în ţara Cumaniei
Pentru Ţara Rusiei. - 8. Către soare, în înalturi,
Cată Igor cu nădejde,
Dar de-acolo, peste oaste,
Ca o negură de noapte.
Pogorât-a-ntunecarea,
Semn al relelor ce vin. - 9. Zis-a Igor către oaste:
- 10. »O, viteji şi fraţi de luptă!
De-om cădea în bătălie,
E mai bine pentru noi.
Decât duşmanii să vină.
Lor în plean să nimerim; - 11. Deci. măi fraţi, încăleca-vom
Pe cei cai bueci ca vântul
Şi sili-ne-vom la drum.
Ca în zori de zi s-ajungem
Lângă Donul siniliu». - 12. Cneazul cugetul şi-1 pleacă –
Pradă aprigei dorinţi,
Şi-a lui poftă să ajungă
Pân-la apa Donului –
L-a făcut să nu mai creadă
In prepusul unor semne. - 13. Zis-a Igor către oaste:
»Suliţa mi-oi frânge-n harţă
La hotarul câmpului,
Unde-i drag cumanului;
Cu voi, ruşilor, m-oi duce,
Şi ori capul mi-1 voi pierde,
Ori cu chivără sorbi-voi
Din răcoarea Donului». - 14. O, Boian, ce-a dat lucoare
Cântecelor bătrâneşti!
De-ar fi fost aceste pâlcuri
Să le cânte, ca o mierlă,
Ar sări din creangă-n creangă
Prin păduri închipuite.
Ar zbura sub nori cu gândul,
Slava vremurilor nouă
Şi cu slava strămoşească
într-un cuib le-ar împleti,
Ar cutreera departe.
Pe cărarea lui Troian,
Din câmpia fără margini
Până-n munţii viforoşi - 15. Că Boian, prea înţeleptul.
Cel nepot al lui Veles.
Despre Igor ar cânta: - 16. »Nu că şoimii zboară-n câmpuri.
Repeziţi de vifore.
Cârdul ciorilor s-alunge
Către apa Donului». - 17. Ori Boian, prea înţeleptul
Cel nepot al lui Veles,
Ar porni aşa să cânte: - 18. »Numai la Sula, pe maluri,
Să necheze caii-n spumă –
Zvon de slavă e la Kiev;
Trâmbiţi numai să răsune
La cetatea Novgorod,
Că îndată se înalţă
Steagurile şi-n Putivl».
Igor fratele-şi aşteaptă,
Zis prenume Vsevolod. - 19. Iată Vsevolod că vine.
Vsevolod, voinicul zimbru
Către Igor că grăieşte: - 20. »Tu eşti singurul meu frate,
Igore, lumina mea!
Din acelaşi os ne tragem.
De la mândrul Sviatoslav. - 21. Hai, încalecă-ţi, frăţine.
Caii aprigi şi bueci, - 22. Căci ai mei, la Kursk, te-aşteaptă,
De cu vreme înşeuaţi. - 23. Da oştenii mi-s
Luptători vestiţi;
Cu trâmbiţe-nvăţaţi,
Sub chivere purtaţi,
Din vârf de suliţi hrăniţi, - 24. Ştiu potecile toate,
Ştiu zăvoaiele toate,
Şi-s întinse arcurile,
Şi-s deschise tolbele,
Ascuţite săbiile; - 25. Şi pe cai îmi zboară
Ca în fuga lupului
Aşternut câmpiilor
Dobândind în bătălie:
Cinste – voinicilor,
Slavă – cneazului!» - 26. Igor, deci, mi-a pus piciorul
în scăriţa cea de aur
Şi în largul câmpului
Cu oştimea a dat ghes. - 27. Soarele cu pâcla lui
îi aţine calea-n zări; - 28. Noaptea, parcă arătându-i
Că s-apropie furtuna.
De prin somn trezeşte păsări;
Şuieră ţâstarii-n câmpuri; - 29. Buha-şi scutură aripa,
Strigă de pe crengi înalte,
Ca să dea glas de vaiet
Pe meleaguri depărtate;
Şi la Volga, şi la Marea,
La Sula şi la Suroj.
Şi la Korsun, şi chiar ţie,
Stană din Tmutorocan! - 30. Iar cumanii dau năvală
Pe drumeaguri neumblate,
Către malul Donului;
Şi căruţele lor ţipă
Pe la miez de noapte,
Parcă lebezi speriate
Ar ţipa în stepă!
Igor ostile îşi duce
Către apa Donului! - 31. Pasărea în stejăriş
îi prezice nenorocire:
Urlă lupul prin hârtoape.
Urlă greu. a vijelie;
Zboară vulturul cu ţipăt
Cheamă fiarele la hoituri;
Vulpea hămăie vicleană
Către steagurile roşii… - 32. O, pământ al Rusiei.
Ai rămas după coline! - 33. Noaptea încă zăboveşte.
în amurg se stinge zarea. - 34. Negura pe câmp s-aşterne.
Adormite prin dumbrăvi. - 35. Tac privighetorile;
Ciorile, trezite-n zori,
îşi pornesc gâlceava lor… - 36. Fiii Rusiei s-aşează,
Cu flamurile lor roşii,
în lungi şiruri de bătaie
Pe câmpurile întinse,
Ca să dobândească-n luptă:
Voinicilor – cinste,
Cneazului – slavă! - 37. într-o vineri, dimineaţa.
Ei călcară în picioare
Spurcatele oşti cumane,
Şi prin câmpi se-mprăştiarâ,
Ca o ploaie de săgeţi.
Şi răpiră mândre fete,
Fete de-a cumanilor,
Şi cu ele – şi mătăsuri.
Aur greu, chilimuri scumpe, - 38. Din măntăli şi din poclâzi,
Din brocarte şi din corturi.
Din atâtea lucruri dalbe –
Poduri şi-au podit prin mlaştini
Şi prin locuri mocirloase. - 39. Iar lui Igor îi rămase
Pentru marea vitejie –
îi rămase steagul roşu,
Prapur alb pe băţ de-argint,
Fâlfăindu-şi tuiul roşu! - 40. Dorm urmaşii lui Oleg,
Doarme oastea în câmpie,
Ce departe au purces! - 41. în virtute s-ar întrece
Şi cu şoimul, şi cu gaia,
Şi cu voi. măi corbilor,
Măi spurcaţilor cumani! - 42. Gzak aleargă, ca şi lupul.
Se aşterne câmpului,
Iar Konceak i-arată urma
Proaspătă a cetei sale.
Către apa Donului. - 43. De cu vreme, încă-n rouă.
Zorile însângerate.
Din adâncul somn trezite.
Geana zilei o arată:
In grămadă, dinspre mare. - 44. Nouri negri se adună.
Vor să-ntunece lumina
Celor patru sori ai ţării:
Iar prin nouri şerpuiesc
Repezi fulgere albastre; - 45. Detuna-va trăznetul,
Ploaie de săgeţi porni-va
Dinspre apa Donului! - 46. Suliţele se vor frânge.
Săbiile şuiera-vor
Peste chivere cumane –
La Kaiala, râu zănatic,
Şi la apa Donului! - 47. O, pământ al Rusiei,
Ai rămas după coline! - 48. Vânturile de pe mare –
Nepoţeii lui Stribog –
Mână ploaia de săgeţi
Unde-s ostile lui Igor
Aşezate în câmpii. - 49. Şi vuieşte greu pământul,
Apa curge tulbure,
Se-nteţeşte colbăraia, - 50. Steagurile glăsuiesc:
Vin cumanii dinspre Don.
Dinspre marea vin cumanii - 51. Şi-mpresoară împrejur
Oastea ruşilor viteji. - 52. Puii necuratului
De olac, cu strigăte,
îngrădesc câmpiile.
Ruşii îngrăditu-le-au
Cu mulţimea lor de scuturi! - 53. Vsevolode, zimbrule!
Eşti în fruntea frunţilor!
Pe cumani îi săgetezi
Şi-i loveşti în chivăre
Cu-al tău paloş de oţel! - 54. Mândra chivără de aur,
Zac prin câmp, împrăştiate,
Numai leşuri de cumani. - 55. Vsevoloade, zimbrule,
Nimiceşti cu paloşul
Chivără avarului! - 56. Oare tu să iei în seamă
Rănile usturătoare.
De-ai uitat şi de pohvală
Şi belşugul de acasă,
Şi de părintescul scaun.
Increstat numai în aur
Din acel Cernigov – târg,
Şi de-acele obicee.
Şuguieli şi drăgosteli
Cu soţia, lângă vatră.
Cu frumoasa Glebovna? - 57. Fost-au veacuri de credinţă,
Şapte veacuri cu Troian.
Ani au fost cu Iaroslav
Şi pohoduri cu Oleg. - 58. Iar acel Oleg cu harţa
Se isca la răzvrătire
Şi atunci turna săgeţi
Pe întinderi de pământ. - 59. Numai să-şi pună piciorul
în scăriţa cea de aur
La Tmutorocan – cetate, - 60. C-a lui zvoană de podghiazuri
O afla cu amărăciune
înţeleptul Iaroslav. - 61. Iar Vladimir Monomah,
La Cenigov, zi de zi,
Şi-astupa urechile –
Zvoana harţei necăjindu-1. - 62. Borîs al lui Viaceslav,
Cneaz viteaz şi tinerel,
Cu dorinţă de pohvală,
A căzut în luptă dreaptă
La Kanina-n şes cu iarbă,
Pentru cinstea prihănită
A viteazului Oleg. - 63. Din aceiaşi luncă verde
Sviatopolc a dat poruncă.
Pe-o pătaşcă aninată
între doi cai ungureşti,
Ca să fie adus la Kiev, - 64. Tatăl său, răpus în luptă.
Când în scaun a stătut.
Anii toţi, Oleg Amarul,
încolţiră şi crescură
Pe pământul lui Dajbog
Hărţuieli lăuntrice;
în bătaia dintre cneji
Mulţi s-au stins fără de rost. - 65. Pe atunci în Rusia
Rareori ieşea plugarul
La arat, strigând la cai;
Corbii-n graiul lor adesea
Tulburau tuspatru zări,
Hoiturile împărţindu-şi,
Iar cioroii în grămadă
Croncăneau pre limba lor.
Gata ca să zboare-n câmpuri,
A lor pradă s-o sfâşie. - 66. Multe fură-n cele vremuri –
Şi războaie, şi podghiazuri.
Dar aşijderi încă nimeni
De oştit nu s-a oştit.
De cu zori şi până-n seară.
De cu seară până-n zori
Vin săgeţi, vin oţelite.
Ca o ploaie toarnă-n câmpuri.
Săbii zbârnâie în luptă
Peste chivere, izbite,
Suliţi lungi şi oţelite - 67. Pârâie în lunci străine,
în ţara Cumaniei,
Sub copite-i negru câmpul.
Negru câmpul – ca o smoală.
Semănat cu oseminte,
Răzmuet de-atâta sânge:
Jele-amară ca pelinul
încolţit-a, răsărit-a
în câmpiile ruseşti. - 68. Ce îmi vuieşte,
Ce îmi răsună, - 69. Hăt departe,
De dimineaţă?
Igor oastea îndăraptă,
Căci de frate-so îi jele,
Jele îi de Vsevolod. - 70. S-au bătut o zi,
S-au bătut şi două,
Iar a treia zi,
Cam pe la amiază,
Au căzut flamurile
Oştilor lui Igor. - 71. Şi aice. la Kaiala.
Lângă malul prăvălatic.
Răzleţitu-s-au, în plean.
Amândoi frăţinii. - 72. N-a ajuns aice vin
De acela sângeriu; - 73. Tot aice au sfârşit
Ruşii cei viteji ospăţul:
Imbătând pe peţitori
Au căzut în câmp departe
Pentru ţara Rusiei. - 74. Se apleacă, de mâhnire.
Iarba-n largul şesului.
Se înclină de durere.
Ramurile la pământ. - 75. Coborât-a, coborât-a
Vremea jeliştei în ţară,
Iarba-n câmp acoperit-a
Ostile de harţ răpuse. - 76. Răscolitu-s-a Obida
Dintre ostile ruseşti.
Ca o zână, coborât-a
Pe pământul lui Troian.
Plescăindu-se pe valuri
Cu aripi de lebădă.
Pe cea mare sinilie
De la gura Donului.
Plescăindu-se Obida
Alungat-a, alungat-a
De la vetrele ruseşti
Vremile belşugului. - 77. Cnejii crâncene pohoduri
încetară a purcede.
împotrivă-le păgânul
Săvârşea podghiazuri dese.
N-aveau knejii împăcare.
Unul altuia-şi zicea:
»Lasă-mi, frate, ceia, ceia,
Lasă-mi, frate, şi aceia».
Orice boaghe pentru Cneji
Se numea, «un lucru mare».
între ei gătind necunten
Numai hărţuieli deşerte, - 78. Iar cumanii-n vreme asta
Se porneau de pretutindeni,
Dând năvală cu izbândă
Pe pământul Rusiei. - 79. O, departe, fraţi, departe,
A luat-o razna şoimul
După păsări călătoare,
Sfâşiidu-le-n bătaie,
Alungându-le spre mare! - 80. Oastea vrednicâ-a lui Igor
Zace-n câmp, nu mai învie! - 81. A sărit cu bocet Mahna
Izbucnit-a-n plânsei Jelea,
Ţara toată o colindă, - 82. Fumegă răşina – cornuri,
Morţilor spre pomenire.
S-au pornit în plâns amarnic
Văduvele ruşilor: - 83. »Dorm în câmp voinicii noştri,
Prinşi de şoimul cel de moarte!
Nici cu tânga să tânjim,
Nici cu gândul să gândim,
Nici cu ochii să-i vedem.
Nici în mâini, aduse daruri,
Aur şi argint, să ţinem». - 84. Geme Kievul de zbucium.
Iar Cernigovul de păsuri.
Dorul crâncen, ca puhoiul. - 85. Se revarsă prin Rusia.
Pe întreg pământul ţării
Dă în pârg armărăciunea. - 86. Numai cnejii între dânşii
Iscă hărţuieli şi pricini. - 87. Iar cumanii-n vremea asta
Cu năvală şi izbândă
Scociură prin Rusia:
Câte-o veveriţă-i birul
De la fiece ogradă. - 88. Igor cel viteaz în luptă,
Vsevolod, voinicul zimbru,
Prin cel harţ stârnit-au pofta
Hrăpăreţului păgân.
Ci-n alt chip i-o potolise
Al lor tată – Sviatoslav.
Marele, cel groaznic kneaz. - 89. El, din Kiev, ca un vifor.
A purces cu ostile.
Pe cumanul hrăpăreţ
L-a pălit cu sabia.
A dat ghes ca vijelia
în Ţara Cumaniei,
Frământat-a sub copite
Dealurile, viile,
Tulburat-a bălţile
Şi secat-a apele…
Iar păgânul de Kobiak
Din poedia de oştime,
Zăvorâtă numa-n fier,
A fost zmult, ca de-o furtună.
Oborât în plean la Kiev,
Colo-n gridniţă închis. - 90. Deci lui Sviatoslav cel groaznic
Cântece de slava-i cântă –
Nemţii şi veneţienii,
Grecii, cehii, lumea toată.
Iar pe Igor îl rostesc
Cu voroave de mustrare,
Că-n Kaiala – râu cuman –
înecat-a, risipit-a
Bogăţiile ruseşti; - 91. Că din şeaua sa de aur
S-a mutat în cea de rob. - 92. Prin cetăţi, pe meterezuri,
Bate vântul a pustiu,
Veselia tace mâlc. - 93. Pe cel deal, pe cele măguri,
în palatul de la Kiev, - 94. Sviatoslav în zori se scoală,
Tulburat de vise grele:
»De cu seară-n astă noapte –
Zice cneazul – mă-nfăşoară
într-un giulgi întunecat,
Pe cel pat al meu de tisă; - 95. Vin mi-aduc de-acela vânăt,
Amărui ca şi pelinul; - 96. Iar din tolbe păgâneşti
Tot îmi presură şi toarnă
Peste piept mărgăritare, - 97. Şi necunten mă dezmiardă.
în iatac, blănit cu aur,
Bârna-i scoasă, podul gol. - 98. Toată noaptea de cu seară,
Unde freamătă pădurea
Lângă apele Kianei
Croncănesc a pradă corbii - 99. Şi-nspre marea cea albastră
O apucă — vraişte. - 100. Şi i-au zis atunci boierii,
Adunaţi la sfat, în preajmă: - 101. »Cugetul, măria ta,
Tulburatu-ţi-l-a jelea. - 102. Au zburat doi şoimi în zare,
Cuibul părintesc lăsându-1,
Ca s-ajungă-n lunci străine
La Tmutorokan – cetate,
Ori cu chivără să soarbă
Din răcoarea Donului.
Aripioarele păgânul
Retezatu-le-a
Şi în fiere, lemne seci
Ferecatu-i-a». - 103. Iar a treia zi, pe câmpuri,
întuneric s-a făcut;
Cei doi sori s-au stins în zare,
Cei doi stâlpi de vâlvătăi
într-amurgului s-au stins,
Iar în urmă-le, aşijderi,
Doi luceferi tinerel –
Sviatoslav şi cu Oleg, –
Năborâţi de neagra beznă,
Cufundatu-s-au în mare,
Şi-ntre huni s-a iscodit
Mare poftă şi-ndrăzneală. - 104. La Kaiala amurgit-a.
S-a-mpâclit lumina zilei – - 105. Şi cumanii scociură.
Ca o haită de jivine.
Prin câmpiile Rusiei. - 106. De ocară zace slova
- 107. Pe la vetre se întâmplă
Numai jaf şi prădăciune, - 108. Duhul rău colindă-n ţară.
- 109. Pe cel ţărmure de mare
Fete de-ale goţilor
Cântă şi se veselesc,
Zornăie brăţări, zghiordane,
Aur de al ruşilor,
Cântă şi se veselesc,
Cântă vremile lui Boz
Răstignit de Vinitar
Cântă şi se veselesc,
Cântă dorul răzbunării
Pentru Şarokan – bătrânul.
Cântă şi se veselesc. - 110. Iar pe noi, măi fraţi de luptă,
Vremuri grele, de restrişte,
Chinuri grele ne pândesc. - 111. Înţeleptul Sviatoslav.
A grăit în grai de aur
Cel cuvânt stropit de lacrimi,
Următoarele-a grăit: - 112. »Dragii mei, copiii mei.
Igore şi Vsevoloade!
Prea devreme, prea devreme
Aţi dat ghes cu săbiile
în Ţara Cumaniei
După slavă şi dobândă.
Aţi vărsat în harţul crâncen,
Fără cinste şi pohvală,
Sângele păgânului. - 113. Ale voastre inimi dârze
Cu tărie de oţel
La-ndrăzneală n-au măsură, - 114. Ce-aţi făcut, frăţini cu mine,
La cărunte bătrâneşti?» - 115. Iaroslav mi-i unde oare,
Fratele mi-i oare unde,
La virtute înzestrat,
Unde-i oastea lui vitează
Cu boieri şi voievozi,
Cu tatrani, olberi, topciaci,
Cu şelbiri şi cu revugi?
Că aceia fără scuturi,
Numai cu cuţitele
Şi cu strigăte de luptă
Biruie duşmane oşti,
Răspândind în larguri slava
Vitejiei strămoşeşti. - 116. Dar în taină vă vorbirăţi:
»Ne-om cerca tăria singuri,
în-de-noi ne-om dobândi
Slava zilelor trecute,
în-de-noi ne-om împărţi
Slava zilelor de mâine!» - 117. De mirare-i fraţilor.
Că acum, la bătrâneţe,
M-am luptat ca-n tinereţe? - 118. Doar când şoimul năpârleşte,
El s-alungă după pajuri
în înalturi, pe sub nouri,
Nu-şi dă de ruşine cuibul. - 119. Dar e răul relelor:
Ceilalţi cneji nu-mi poartă sprijin, - 120. Grele vremuri am ajuns.
- 121. Lângă Rimov hramătă
Suliţi, paloşe cumane,
Iar viteazul Vladimir,
Intră val-vârtej în luptă
Şi se-ntoarce greu rănit. - 122. Neagră-i, neagră-i jelea lui!
- 123. Cneaz cel mare, Vsevoloade!
Oare dorul nu te mână
Ca măcar să zbori cu gândul
Din adânca-ţi depărtare
Şi să stai în ocrotire
La cel scaun părintesc? - 124. Tu doar eşti în stare Volga
S-o sleeşti cu vâslele
Şi cu chiverele oastei
Donul să-I secătuieşti! - 125. De-ai fi tu aici – un ban
Ne-ar ţinea cumanca – roabă.
O leţcaie, nu mai mult,
Ne-ar ţinea cumanul – rob. - 126. Şi cu suliţe înfocate
Ai stârni între păgâni
Numai vaiete şi groază! - 127. Măi, voinice, Riurik, măi!
Măi Davâd, voinice măi!
Parcă nu oşteni de-ai voştri
Cu-a lor chivere de aur
Inecatu-s-au în sânge? - 128. Parcă nu a voastre oşti
Au gemut ca nişte tauri,
Greu răniţi de săbii strâmbe,
în câmpia depărtată? - 129. Hai, urcaţi-vă în şei,
în scăriţele de aur,
Hai, porniţi-vă la luptă
Pentru jelea vremii noastre.
Pentru Ţara Rusiei.
Pentru rănile lui Igor! - 130. Iaroslave, Iaroslave,
Cugetul ţi-i treaz şi ager!
Pe cel deal înalt, la Galici,
Stând în scaunu-ţi de aur,
Ai proptit Carpaţii-nalţi
Cu-ale tale oşti de fier.
Că nici craiul unguresc
Munţii n-are cum răzbate;
Ai închis, ai zăvorât
Porţile pe Dunăre,
Buzduganele-ţi-arunci
Tocmai dincolo de nouri,
Cu judeţul tău ajungi
Pân-la şesul Dunării. - 131. Viforele tale repezi
Se revarsă pe pământ,
Iar când îţi deschizi în lături
Porţile Kievului,
Tu din scaunu-ţi de aur
îţi trimiţi săgeţile
Peste şapte mări şi ţări,
în sultani şi hani păgâni. - 132. Deci, trimite-ţi, Iaroslave,
O săgeată deci trimite-ţi
în Konceak, spurcatul rob,
Pentru Ţara Rusiei,
Pentru rănile lui Igor! - 133. Şi voi, Roman şi Mstislav!
îndrăzneţ vă-ndeamnă gândul
La isprăvi de voinicie. - 134. Urci la înălţimea faptei
Când te mână îndrăzneala.
Cum mânat de vânturi şoimul
Cată pasărea s-o-nhaţe. - 135. Doar aveţi tot oşti alese;
Tot voinici cu chivere
Oţelite, latineşti.
De acele oşti viteze
Se cutremură pământul.
Plaiuri multe şi de seamă:
Hinova şi Deremela,
Ţara Litvei şi Iatvaga,
Iar cumanii în bătaie
Suliţele şi le sfarmă,
Sub năvala paloşelor
Capetele şi le pierd. - 136. Dragă Igore, voinice,
Soarele şi-a stins lumina,
Iar pădurea, nu a bine.
Se despoaie de frunziş: - 137. Pe Sula, pe Ros păgânul
Bate-n târgurile noastre,
Oastea vrednică-a lui Igor
Zace-n câmp. nu mai învie! - 138. Igore, mai ţii tu minte
Acel strigăt de departe:
»Donul, Igore, te cheamă,
Donul, fraţilor, vă cheamă,
La o mare biruinţă». - 139. Ş-aţi purces cu oastea-n pripă,
Voi, vlăstarii lui Oleg
în câmpia de bătaie… - 140. Igore şi Vsevoloade,
Şi voi trei feciori viteji
Ai viteazului Mstislav!
Din acelaşi os vă trageţi,
Vi-s de şoim aripile!
Oare nu în luptă dreaptă
Aţi răpit pământ şi târguri? - 141. Unde vi-s oştenii harnici,
Unde-s chivere de aur,
Zale, suliţe leşeşti? - 142. îngrădiţi câmpiile
Cu săgeţile-n bătaie –
Pentru Ţara Rusiei,
Pentru rănile lui Igor! - 143. Şi Sula de-acuma nu curge
Cujghiuţe de argint
înspre Pereiaslav – târg,
Şi Dvina, mâlită-n albii,
Pentru cei din Poloţk – târg
Nu e şanţ de apărare. - 144. Numai Iziaslav în harţă
A lovit cu săbii grele
în oştirea din litvani,
Prihănind cu a sa luptă
Slavă lui Vseslav – străbunul.
Iar apoi, sub steaguri roşii,
Pe cel câmp însângerat,
A căzut aşijderea,
Scos din luptă de litvani,
De-a lor paloşe călite
A căzut cu soţu-i drag, - 145. Carele a şi grăit:
- 146. »Corbii cu aripile
Oastea ţi-o acoperă,
Vin în haite fiarele
Ca să-i lingă rănile». - 147. N-au sărit în ajutor –
Briacislav şi Vsevolod –
Fraţii săi din Poloţk – târg,
Singurel şi-a dat în luptă
Sufletu-i de mărgărint
Din viteazu-i trupuşor
îmbrăcat cu pietre scumpe. - 148. Pretutindeni – numai jele,
Veselia n-are glas,
Iar în Grodno, pe la porţi
Varsă trâmbiţele tânga. - 149. Voi, nepoţi ai lui Vseslav
Şi-ai lui Iaroslav – bătrânul!
Aplecaţi flamurile,
Puneţi paloşele-n teacă! - 150. Aţi ieşit din rânduiala
Slavei moşilor – strămoşi: - 151. Prin deşerte hărţuieli
Aţi întărâtat duşmanul
Şi-aţi iscat podghiazuri multe
Pe pământul Rusiei,
Pe moşia lui Vseslav, - 152. Ale voastre ne-nţelegeri,
Harţa voastră fără rost
A stârnit doar foc şi geamăt,
Nouri grei, învălmăşiţi
Din Tara Cumaniei!
încă dăinuie-n Rusia
Veacul şapte-al lui Troian. - 153. Când Vseslav şi-aruncă sorţii,
Ca ursita să şi-o afle. - 154. El încalecă pe cai,
Se abate pân-la Kiev
Şi cu suliţa străpung
Scaunul cel strămoşesc.
îndărăpt se cotileşte. - 155. Ca o fiară-n codru noaptea
Şi, înhăetat de neguri.
Din cetatea Belgorod
O ia razna peste câmpuri… - 156. Mai ajunge-n zori de zi
Lângă Novgorod, sub ziduri.
Bate-n noapte cu baltagul
Şi-n picioare calcă slava
Harnicului Iaroslav. - 157. Prin hăţişuri, ca un lup,
Tocmai din Dudutki — târg.
Se grăbeşte la Nemiga.
Apă vânătă şi rece,
Iar pe malul cel de apă
Treieratul e în toi;
Ţărănimea snopi aşează,
Snopi din capete răpuse,
îmblăteşte pe făţare
Cu baltage oţelite,
Vântură suflarea vieţii
Din oştenii seceraţi. - 158. Of, în luncile Nemijei
Iarba creşte sângerie…
Nu vezi grâie semănate
De mâna plugarului,
Vezi doar oase semănate
De Vseslav în bătălie. - 159. Şi cu oameni de mulţime
Mai dregea Vseslav judeţe,
Tot Vsesiav mai dăruia
Cnejilor anume târguri.
Iar apoi, pierdut în noapte,
Hoinărea ca un bezmetic;
De cu seară-i lângă Kiev,
Ori lângă Tmutorocan –
La cântatul cel de-al treilea
Al cocoşilor de veghe. - 160. Sună clopotele, sună,
Clopotele-n Poloţk sună.
Vsevolod aude-n Kiev
Dangătul lor de aramă, - 161. Şi cu toate că e ager
Şi cu pieptul de voinic,
El adeseori, în viaţă
E pălit de nenoroace
Nu degeaba, lui Vseslav. - 162. I-a compus Boian un cântec:
- 163. »Iscusit să fii şi hâtru
Şi dibaci ca pasărea
N-ai să scapi la urma urmei
De răsplata domnului’«. - 164. O, pământ al Rusiei,
N-ai decât să plângi amarnic
După vremi de mult pierdute,
După knejii de demult! - 165. Nu e Vladimir în ţară!
Şi viteaz a fost, bătrânul!
Cine-ar fi putut să-1 ţină
Numa-n Kiev pironit? - 166. Steagurile şi acuma
îsi purtate în pohoduri:
Riurik merge într-o parte,
Iar Davâd în altă parte.
Şi mereu aşa răzleţe,
Fâlfâie flamurile. - 167. Suliţele şuieră!
- 168. O, departe, fraţi, departe,
Pân-la Dunărea albastră,
Se aude-n zorii zilei
Iaroslavna cum jeleşte: - 169. »Voi zbura pe Dunăre,
Ca o mierlă voi zbura, - 170. înmuia-mi-voi mâneca
în cea apa, a Kaialei, - 171. Obloji-voi, alina-voi
Rănile lui Igor!» - 172. Plângemi-se, plânge,
Iaroslavna-n zorii zilei,
Plimbă-mi-se, plimbă,
în Putivl, pe ziduri nalte: - 173. »Vântule – voinicule!
Ce te eşti atât de aprig, - 174. Ce abaţi săgeţi cumane
Pe aripi de vijelie,
Unde-s ostile lui Igor? - 175. Oare hoinărind sub nouri
Nu ţi-a fost în largul tău?
Nu ţi-a fost, pe mări albastre
Să alinţi corăbiile?.. - 176. Ce te-ai răscolit năprasnic
Veselia să mi-o-mprăştii
Printre câmpuri de negară?»‘ - 177. Plânge-mi-se, plânge,
Iaroslavna-n zorii zilei,
Plimbă-mi-se, plimbă,
în Putivl, pe ziduri nalte: - 178. »Niprule – bătrânule!
Răzbătut-ai munţi de piatră
Prin Ţara Cumaniei. - 179. Luntrile lui Sviatoslav
Dusu-le-ai pe repezi valuri
Până-n staniştea din şesuri
A vicleanului Kobiak. - 180. Poartă-mi-1 pe mândre valuri,
Adu-mi-1 pe dragul meu.
Ca să nu-i trimit la Marea
Lacrimi grele-n zori de zi’. - 181. Plânge-mi-se, plânge,
Iaroslavna-n zorii zilei.
Plimbă-mi-se, plimbă,
în Putivl, pe ziduri nalte: - 182. »Soare, luminate soare!
Fiecare simte-n lume
Mângâierea ta cea caldă. - 183. De ce, Soare, ţi-ai trimis
Razele fierbinţi ca para
Către ostile lui Igor?
De atâta arşiţă
în câmpia fără apă –
Au plesnit şi arcurile.
De atâta-amărăciune –
S-au zbârcit şi tolbele…» - 184. Izbucneşte-n valuri marea,
Se frământă-n miez de noapte
Şi în şir, ca nişte neguri,
Vin vârtejuri mari de apă.
Valuri vălură – lui Igor
Dumnezeu i-arată drumul
Din Ţara Cumaniei
Către Ţara Rusiei,
La cel scaun părintesc. - 185. Dă-n amurg lumina zilei,
Igor doarme şi nu doarme
Igor măsură cu gândul
Zările câmpiilor
De la Don pân-la Doneţ. - 186. Dincolo de râu, în noapte,
Şueră Ovlur a buhnă,
Şueră, chemându-şi calul,
Dă lui Igor să priceapă:
»Haide, kneazule, fugim!» - 187. Şueră, şi-n fundul nopţii
S-au pornit în tropot caii.
Iarba câmpului foşneşte,
Iar duşmanii de prin corturi
Forfotesc în căutare. - 188. Igor luncile străbate:
Ori că-i lişiţă prin stuhuri,
Ori că-i bodârlău prin apă, - 189. Sare iar pe calu-i sprinten,
Se scoboară – lup în câmp, - 190. Şi aleargă spre Doneţ,
Către gura râului,
Şi s-avântă şoim sub nouri,
îşi vânează răţi şi lebezi –
Dimineaţa, de amiază
Şi de seară – dumicat. - 191. Zboară Igor ca un şoim,
Ca un lup Ovlur aleargă.
Scuturând în luncă rouă;
Amândoi şi-au istovit
Caii harnici şi buieci. - 192. Murmură Doneţul, zice:
- 193. »Igore, pohvală ţie,
Că Rusiei de iznoavă
Dobândit-au veselia.
Lui Konceak lăsând blestemul». - 194. Cneazul Igor îi răspunse:
- 195. »O, Doneţule, pohvala
Mai pe drept îţi cade ţie;
Legănatu-m-ai pe valuri,
Aşternutu-mi-ai fâneaţă
Sus pe maluri de argint,
învelitu-m-ai sub sălcii
Cu poclăzi de calde neguri. - 196. Pusu-mi-ai de veghe-n preajmă:
Bodârlăi – pe lângă baltă,
Pescăruşi – pe lângă valuri,
Lişiţe – pe lângă vânturi… - 197. Nu-i ca tine râul Stugna,
Apă hulpavă şi rea;
Tot înghite la şuvoaie,
Râuleţe şi izvoare,
Gura râului şi-o cască;
L-a-nghiţit într-o bulboană
Şi pe Rostislav, kneaz tânăr. - 198. Plânge mama lângă Nipru,
îşi boceşte fecioraşul! - 199. Şi de jelişte – prin lunci
Florile se ofilesc,
Şi de dor – către pământ
Ramurile se îndoaie. - 200. Cine-s ei? Nu-s coţofene,
Dar aman le toacă gura
Turuie călare-n şesuri,
După Igor se aţin:
Unu-i Gzak, altu-i Konceak. - 201. E târziu, şi furia tace –
Ciorile nu croncănesc,
Stancele nu meliţă,
Coţofenele nu-ndrugă, - 202. Numai şerpii se târăsc;
Ghionoaia ciocăneşte
Şi, din trunchi în trunchi, lui Igor
Către Don i-arată drumul,
Iar privighetorile
Cântă-aprinsul zorilor … - 203. Lui Konceak îi spune Gzak:
- 204. »Dacă şoimul ne-a scăpat,
Hai măcar străpungem puiul
Cu săgeţile de aur». - 205. Iar lui Gzak Konceak îi spune
- 206. »Dacă şoimul ne-a scăpat,
Vom cerca să-1 încurcăm
Pe cel tânăr şoimuleţ
Cu o mândră comăncuţă». - 207. Lui Konceak îi spuse Gzak:
- 208. »De-vom cerca să-I încurcăm
Pe cel tânăr şoimuleţ,
Ne-om lipsi de şoimuleţ
Şi de mândra comăncuţă.
Şi din nou vor da năvală
Peste noi oştenii ruşi!
în Ţara Cumaniei». - 209. Cel Boian, cel cântăreţ
Al trecutelor veleaturi
Cu Oleg şi laroslav
O voroavă înţeleaptă
Zisu-i-a lui Sviatoslav: - 210. »Capul fără umeri zdraven
Vieţuieşte a nevoie,
Trupul fără cap cuminte
Nimereşte la strâmtoare», –
Fără Igor îi asemeni
Si Dâmântul Rusiei. - 211. Soarele luceşte-n ceruri,
Igor pe pământ rusesc. - 212. Cântă fetele pe maluri
Lângă apa Dunării,
Glasul lor râsună-n larguri
Peste mare – pân-la Kiev. - 213. Prin Boricev trece Igor
Către sfânta Pirogoştia. - 214. Bucură-se satele,
Târgurile Rusiei! - 215. Am cântat în cântece
Vremea cnejilor străbuni,
Şi-vom cânta aşijderea
Vremea tinerilor cneji: - 216. Slavă lui Igor, slavă,
Slavă lui Vsevolod. slavă.
Slavă lui Vladimir, slavă! - 217. Sănătate, kneji şi oaste,
Care vă-nglotiţi cu harţul
împotriva hâzilor
Din ţara Cumaniei! - 218. Cnejilor şi oastei – slavă!
Ссылка
Если вы используете корпус в научной работе, пожалуйста, сошлитесь на эту публикацию:
Орехов Б. В. Параллельный корпус переводов «Слова о полку Игореве»: итоги и перспективы // Национальный корпус русского языка: 2006—2008. Новые результаты и перспективы. — СПб.: Нестор-История, 2009. — С. 462—473.